- – Gheorghe SARAU –
Încă o carte în drum spre tipar, venită din Segarcea lui Dimitrie Stelaru, unde s-a născut la 8 martie 1917.
I. CUVÂNT ÎNAINTE
Ne bucurăm să putem reveni cu noi repere despre trecutul cultural și istoric al ținuturilor noastre segărcene din zona transalutană, ce coboară, în timp și spațiu, până la milenarul fluviu Danubius (Istros) și până la străvechea cetatea Turris – Turnu, dar nu vom zăbovi prea mult asupra necesității de a înfățișa, când și când, momente din viața cetățenilor segărceni, trăitori în cele trei sate ale comunei noastre Segarcea Vale (căreia îmi place să-i zic Segarcea “de Teleorman”), căci, așa cum se poate vedea de pe coperta a patra a acestui volum, în răstimpul ultimilor patru ani, ne-am ostenit să dăm la iveală opt tomuri menite să vorbească, deopotrivă, despre istoria, geografia, zestrea spirituală din satele Segarcea Vale, Segarcea Deal și Olteanca și, de bună seamă, implicit, și despre oamenii trăitori aici, în trecut și azi, despre aspirațiile și realizările lor. Demersul de față este îndreptat spre recuperarea unor repere din trecutul istoric și cultural al localității, al zonei învecinate, neocolind, evident, date care trimit spre contextul general teleormănean ori turnu-măgurelean, satele noastre fiind într-o simbioză pemanentă nu numai între ele, dar și din perspectivă geografică, istorică și spirituală mai largă. Despre cât de importantă este, în general, deprinderea de a se consemna și de a se transmite mai departe faptele istorice, socio-culturale etc. nu trebuie să insistăm, este, așadar, suficient să privim în trecutul istoric și cultural al omenirii și să ne întrebăm ce ar fi fost dacă unii semeni ai noștri nu s-ar fi învrednicit să noteze, la vremea lor, ceea ce ținea de mersul vremurilor respective? S-ar fi așternut uitarea, ignoranța, s-ar fi instalat pete ale mentalului colectiv, vitregind generațiile viitoare de buna cunoaștere a trecutului lor. Poate că astfel de mici osteneli se vor transforma, prin strădania unor tineri care se vor arăta, în timp, responsabili față de locurile natale ale lor ori ale străbunilor, venind cu noi abordări, fructificând exact aceste mici acumulări informaționale, înnobilându-le prin completări și interpretări noi ori mai vechi, ce se vor dovedi inedite. De aceea, considerăm că este întru onoarea oamenilor din satele noastre segărcene ca, în continuare, „cronicarii “ locali, în primul rând, să aștearnă pe hârtie evenimentele demne de a fi reținute și transmise generațiilor viitoare, oricât de banale ar părea ele la prima vedere! Ele devin prețioase, se constituie – în timp – în miraculoase chei de descifrare și de înțelegere a contextului social, istoric, cultural în care au trăit înaintașii.
Gheorghe Sarău București, de Sf. Andrei, în 30 noiembrie 2020
Lasă un răspuns