- – Petre CRACIUN –
„Poveștile ne învață, lucruri bune despre viață !” Începând din 1967, cu ocazia aniversării scriitorului Hans Christian Andersen, la 2 aprilie, este celebrată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii, Anul acesta, propunerile de lectură au venit, tot dinspre Biblioteca „Ion Creangă ” iar de această dată, cititorii au fost copiii din comunitatea noastră, care ne-au spus care este cartea lor favorită, expunând motivele pentru care i-au impresionat. Și pentru că trăim într-o eră a on-line-ului, copiii au fost invitați pe grupurile educative, să ne trimită o imagine cu carte preferată, care merită să fie citită și de ceilalți, cărți cu povești ale unor scriitori străini, dar și români contemporani, cum este scriitorul Petre Crăciun, ale cărui cărți stau la loc de cinste pe raftul cu povești din bibliotecă și așteaptă cititori. Vă prezint o imagine din manualul de Lb.română clasa a II-a, în care întâlnim povestea unui scriitor contemporan Petre Crăciun ,pe care îl putem numi cu mândrie, Hans Christian Andersen al nostru. Ne-am bucura dacă ne-ați spune și care este cartea voastră de suflet împrumutată de la bibliotecă,sau cumpărată !„Odaia fericirii este deschisă pentru toți. Tot ce ai de făcut este să îți cureți sufletul, să uiți de toate relele, să intri cu inima ușoară și să aștepți.Primiți și iubiți povestea care s-a născut pentru voi! ” (Petre Crăciun ) Vă așteptăm cu drag,în Biblioteca „Ion Creangă ”-Căzănești, să descoperiți lumea minunată a basmelor și poveștilor.
SURSA: Petre Craciun | Facebook
Lasă un răspuns